Stefana Pintilie

     Despre realitate   

21 octombrie 2008

Interviu portret cu jurnalistul Robert Turcescu

“ Suntem în continuare ca în piesele lui Caragiale. Avem foarte mulţi bufoni pe scena publică dar avem şi un public care stă cu gura căscată privind la jongleriile bufonului sau la poantele lui de prost gust ".

Robert Turcescu este unul dintre cei mai tineri dar şi cei mai în vogă jurnalişti ai momentului. Este mereu preocupat de ceva sau de cineva. Prezentul pentru jurnalist este tradus printr- un singur cuvânt- azi: invitatul de azi, subiectul de azi, întalnirea de azi. Robert este adeptul unui stil vestimentar simplu şi cât mai comod. Se îmbracă de parcă ar trebui să iasă pe uşă în orice moment, gata să facă un reportaj. Mai are, de asemenea, talentul de a cânta la chitară fără să mai aibă pretenţiile de altadată când făcea parte din trupa piteşteană Kapela. Amestecul său în politică nu este si nu va fi decât din perspectiva de jurnalist, deoarece, chiar daca are “ o curiozitate de a vedea ce se ascunde în burta rechinului “, el îşi doreşte să rămână liber.


Mi se pare că generaţia căruia îi aparţin eu este printre ultimele generaţii care fac jurnalistică într- un anume fel

Stefana Pintilie: După 1990 oamenii erau atraşi de ASE, de avocatură, se purtau facultăţile tehnice. Care a fost motivul ce va determinat să urmaţi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării ?
Robert Turcescu: 1993, anul în care am intrat eu la facultate nu semăna din niciun punct de vedere cu ceea ce se întâmplă acum când un licean i- a decizia să dea la facultate. România anilor `90 era o Românie a confuziilor, o Românie în care nu ştiai către ce să te orientezi ca lucrurile să fie în regulă pentru viitorul tău profesional. Aşa este, se purtau facultăţile tehnice înainte de 1989, după 1990 oamenii erau atraşi de ASE, de avocatură, începuse avocatura să fie interesantă. Într- un astfel de context, am terminat un liceu real şi m- am gândit că perspectiva de a mă face contabil nu era una care sa- mi placă. Aşa că mi- am dorit o meserie în care să pot comunica destul de mult cu oamenii, să văd locuri, să trăiesc întâmplări şi pentru că nu mă simţeam în stare să fiu ghid turistic mi- am zis că, probabil, cea mai bună variantă este chestiunea cu jurnalistica. N- aş putea spune exact care a fost motivul, ţine de cele pe care le enunţam mai devreme, ţine şi de faptul că eram îndrăgostit de cuvânt, că scriam deja câteva lucruri dar nu poezii şi nu declaraţii de dragoste.

Stefana Pintilie: Activitatea dumneavoastră jurnalistică este încărcată? Faceti faţă tuturor provocărilor ?
Robert Turcescu: Mă descurc, cât de cât. E o chestiune de opţiune personală. Lucrurile în meseria pe care o fac eu şi o veţi face voi se schimbă foarte rapid. Oricum foarte multe dintre conceptele jurnalistice învăţate de mine în urmă cu 14 ani în facultate nu mai au legătură cu jurnalistica de azi. O spun cu regret. Într- un astfel de context, mi se pare că generaţia căruia îi aparţin eu este printre ultimele generaţii care fac jurnalistică într- un anume fel. Nu spun că- i mai bine sau mai rău. Habar n- am. Doar spun că, în viitorul foarte apropiat, multe lucruri în jurnalistica clasică vor fi depăşite. Cred că toate lucrurile pe care le fac acum, şi presă scrisă şi radio şi televiziune din dorinţa de a sta mai aproape de o lume care dispare sau de a fi mai apropiat acum de o lume care este pe cale de dispariţie.

Dacă nu îţi place ceea ce faci, ai o foarte mare problemă în meseria asta

Stefana Pintilie: Reuşiţi să puneţi pasiune în dialogurile cu invitaţii dumneavoastră din cadrul emisiunii 100 % ?
Robert Turcescu: Uneori reuşesc, alteori nu reuşesc. Dar atunci când reuşesc să fac lucrul acesta o fac pentru că mă interesează tema, subiectul, mă interesează să descopăr la ceilalţi calitatea lor umană în anumite situaţii, întâmplările pe care le- au trăit sau pur şi simplu informaţiile pe care le deţin. E o condiţie esenţială pentru un demers jurnalistic reuşit, curiozitatea şi să îţi placă ceea ce faci. Dacă nu îţi place ceea ce faci, ai o foarte mare problemă în meseria asta.

Stefana Pintilie: Vi s- au impus restricţii privind întrebările ?
Robert Turcescu: Niciodată. Nu există! Compromisuri într- o astfel de meserie faci pentru că ele sunt absolut fireşti. Nu există o meserie în care să nu faci compromisuri. Însă, teoria lui Maniu enunţată la începutul secolului al XX- lea este în continuare valabilă- important este, ca om, să faci compromisuri necompromiţătoare. Deci, există o sumă de compromisuri necesare dar nu compromiţătoare. Când începi să faci compromisuri compromiţătoare distrugi lucrurile cu adevărat importante şi din viaţa ta şi din viaţa altora.

Stefana Pintilie: Ati regretat vreodată de apariţia în emisiunea dumneavoastră a unuia dintre invitaţi?
Robert Turcescu: Regrete nu, am greşit câteodată invitând nişte personaje care fie nu aveau nimic de spus, fie nu ştiau să spună ce au de spus. Dar e greu să intuieşti de la bun început dacă anumite personaje sunt valabile din punct de vedere televizual. Aşa că sunt oameni cu care nu mi- ar plăcea să mă întâlnesc pe micul ecran. Unul dintre aceşti oameni este Corneliu Vadim Tudor, dintr- un singur motiv- pentru ei regula dialogului nu există. Sunt oameni care îşi doresc să monologheze şi n- au nevoie de partener de dialog. Ei au nevoie de cineva care să spună “ bună ziua, îl avem invitat pe Corneliu Vadim Tudor “ la începutul emisiunii şi la finalul emisiunii să spună “ la revedere, l- aţi ascultat pe Corneliu Vadim Tudor “. Nu aşa văd eu practicându- se această meserie.


Nu îmi plac cozeriile făcute în faţa camerelor de luat vederi, şuietele, dialogurile uşoare din care ne ridicăm mingi la fileu şi în care facem mişto de actualitatea românească

Stefana Pintilie: Dar au fost persoane care au refuzat invitaţia dumneavoastră?
Robert Turcescu: Da! Şi sunt în continuare. Ion Iliescu este o astfel de persoană. Acum, mai nou să zicem aşa, sunt liberalii care refuză apariţiile la 100%. Am mai trecut prin povestea asta în perioada în care era Adrian Năstase la putere, nu venea acesta sau veneau foarte puţin cei din jurul lui Adrian Năstase.

Stefana Pintilie: Cărui fapt se datorează acest lucru?
Robert Turcescu: Oamenii au avut tot felul de calcule în ceea ce priveste imaginea lor publica. Cred că dacă vin la Turcescu îşi fac zob imaginea publică. E alegerea lor.Eu nu îi tratez nici cu blândeţe, îi tratez în felul meu în care ştiu să fac jurnalistică, într- un mod mult mai incisiv decât în alte părţi. Nu- mi plac cozeriile făcute în faţa camerelor de luat vederi, şuietele, dialogurile uşoare din care ne ridicăm mingi la fileu şi în care facem mişto de actualitatea românească. Astea sunt, din nefericire, spaţiile media din România, abundă de astfel de emisiuni în care miştocăreala, uşurătatea sunt la ordinea zilei. Şi cu surprindere, astfel de emisiuni au şi succes la public, ceea ce spune foarte mult şi de oamenii din România, consumatorii de media sunt în cele din urmă poporul. Aşa arată în mometul de faţă societatea românească. Mă tem că nici nu s- a schimbta mult faţă de felul în care arăta undeva, în secolul XVIII sau XIX. Adică, suntem în continuare ca- n piesele lui Caragiale: avem foarte mulţi bufoni pe scena publică dar avem şi un public care stă cu gura căscată privind la jongleriile bufonului sau la poantele lui de prost gust.

Stefana Pintilie: V- aţi legat de oamenii cu care aţi realizat interviuri?
Robert Turcescu: Da! Cu unii dintre ei am dezvoltat, nu ştiu dacă o relaţie de prietenie, o stare de comuniune, o stare de comunicare foarte bună. Dan Puric sau sunt oameni cu care mă simt afin, cu care mă simt apropiat, legat, gândesc într- un anume fel, văd lucrurile într- un anume fel, sunt oameni frumoşi din toate punctele de vedere. Poţi să dialoghezi cu ei fără să te uiţi vreodată la ceas. Te uiţi doar şi îţi dai seama că a trecut mult timp şi că au rămas atât de multe de povestit. Asta e frumuseţea dialogului.

Stefana Pintilie: A apărut, la un moment dat, un articol în ziar în care eraţi acuzat că nu v- aţi plătit întreţinerea. Ce părere aveţi?
Robert Turcescu: Îm...da! Povestea cu plătitul întreţinerii face parte, nu numai la mine, ci în general în România. Eu am fost în ultimii ani ţinta unor atacuri concertate, ca să zicem aşa, lucruri care nu mă sperie, le- am mai trăit, am stomacul destul de tare. Povestea cu întreţinerea e o prostie în sensul că sunt de fiecare dată cu întreţinerea la zi, şi în apartamentul în care locuiesc şi în apartamentul pe care îl am închiriat unor prieteni de familie. Însă, trebuie să se lege cineva de tine, daca ţi- ai plătit întreţinerea sau dacă nu eşti cu întreţinerea la zi. Şi era şi o sumă ridicolă, de vreo trei milioane, probabil nu se plătise întreţinerea din luna precedentă, era o chestie de genul ăsta. Dar... aici sunt chestii de genul ăsta, eşti prea negru, eşti prea gras, dacă mergi la sală de ce mergi la sală, dacă te- ai îmbrăcat în blugi de ce te- ai îmbrăcat în blugi, dacă te- ai îmbrăcat în costum de ce te- ai îmbrăcat în costum. Ăsta nu e un fel de a face presă. Este un fel de un soi de comandă dacă e vorba de chestiuni mai grave, poate fi o comandă din partea cuiva care vrea să îşi facă rău din diverse motive, fie ţine de ceea ce povesteam mai devreme, schimbarea asta a spaţiului media care se transformă, de fapt, în spaţiu de clacă, de bârfă, de zvon.

Transformarea mea într- un personaj public din cauza camerei de luat vederi o resimt şi azi, de multe ori, ca pe o agresiune puternică asupra eului meu

Stefana Pintilie: Ce va marcat în mod deosebit în viaţa profesională?
Robert Turcescu: Povestea cu trecerea la televiziune. E un lucru care, nici astăzi, nu îmi dau seama dacă este un lucru bun sau un lucru rău care mi s- a întâmplat în viaţă. Voi trage o concluzie la un moment dat, evident. Până atunci, însă, este un pas care mi- a schimbat existenţa din foarte multe puncte de vedere. M- a obligat să ţin cont de aspecte ale vieţii publice la care nu eram extrem de atent până la momentul acela. Dar nu spun asta cu bucurie. Transformarea mea într- un personaj public din cauza camerei de luat vederi o resimt şi azi, de multe ori, ca pe o agresiune puternică asupra eului meu. Nu sunt un personaj care să îşi fi dorit vreodată să fie persoană mondenă, mi- am asumat statutul de personaj public din momentul în care m- am hotărât să fac această meserie, de jurnalism, nu asta era problema. Dar chestia asta cu dorinţa unora de a te îngropa neapărat în tiparele care ţin de vedetă TV sau nu mai ştiu eu ce, e stresantă, enervantă şi de multe ori chiar jignitoare pentru că îmi place să mă cred nu o vedetă TV, ci un jurnalist care într- o anumită etapă a vieţii lui a avut ocazia să facă şi o emisiune la televiziune. Diferenţele cred că sunt destul de vizibile.

Stefana Pintilie: Ce bilă i- aţi da atât României cât şi românilor?
Robert Turcescu: Ţara nu are nicio vină. Ea, în sinea ei, în structura ei, e o ţară, nu spun nici mai frumoasă, nici mai urâtă decât altele, e ţara noastră, e a mea, îmi iubesc ţara, e absolut normal. Problema cea mare este legată de oamenii din această ţară. Şi aici, marea mea durere este că unii oameni nu mai sunt în această ţară, sunt foarte departe. Am scris chiar astăzi în Cotidianul un editorial intitulat, ca parafază, să spunem, la filmul premiat la Oscar anul acesta, No country for old man. Am spus că există o ţară pentru oameni bătrâni, ţara asta este România. E o ţară în care Ion Iliescu este sărbătorit la 78 de ani cu mare bucurie, de o populaţie îmbătrânită, o populaţie care este generaţia de oameni încă activi din momentul 1989 şi sunt oameni care au rămas în continuare în ţară. Cei care s- au născut după 1989 sunt pe piciorul de a pleca din România. Cei care sunt ceva mai în vârstă au plecat deja, oamenii care au acum 25- 30 de ani sunt foarte mulţi dintre ei plecaţi din România. Şi, de fapt, asta este generaţia tânără care ar fi trebuit să schimbe România în acest moment. Din această perspectivă, schimbarea României de amână. Se amână până în momentul în care, fie nişte generaţii de tineri vor decide să rămână aici, să provoace schimbarea, fie până în momentul în care românii plecaţi astăzi prin toate cele patru zări vor decide să se întoarcă cumva în această ţară şi să o schimbe din temelie, dar lucrul ăsta va mai dura.

Niciun comentariu: